Iubim ceea ce ne inconjoara si iubim sa fim iubiti dar uitam sa ii iubim pe cei ce ne iubesc. De ce? O simpla intrebare care imi rataceste prin minte.
Vedem lucrurile asa cum vrem sa fie, interpretam cuvinte si gesturi pentru linistea sufletului nostru ...dar pana la urma, tot trebuie sa ne trezim, sa revenim la realitate, suntem exilati din lumea noastra perfecta.Zambetul persoanei pe care o iubesti dispare intr-o umbra de ironie iar ochii ce candva te priveau plini de iubire nu te mai observa.Ne mintim singuri ....DRAGOTEA dispare acolo unde incepe indiferenta si oricat te-ai chinui nu poti sa mai schimbi nimic. Ma schimb, te schimbi, toti ne schimbam dar ajungem sa ne uitam din nou in oghinda sufletului si regasim aceeasi imagine, aceleasi rani poate cicatrizate dar inca existente.
"Sa nu iti fie teama de dusmanul tau ;cel mai rau lucru pe care ti-l poate face este sa te ucida. Sa nu te temi nici de prietenul tau ;cel mai rau lucru pe care ti-l poate face este sa te tradeze. Teme-te insa de indiferenta, caci prin tacerea ei, prin consimtamantul ei tacit te ucide si te tradeaza in acelasi timp" (N.Mihalkov)
Fiindu-mi teama sa nu te pierd...am visat in continuare dar cand m-am trezit plecasei.Ceea ce cladesti zile, luni sau ani poti pierde intr-o secunda. De ce?
Poate nu vei afla niciodata...
